Unele interacțiuni umane sunt foarte frumoase și ne simțim bine pe măsură ce le avem iar, după ce le încheiem, rămânem cu o senzație plăcută. Alte interacțiuni însă pot fi etichetate ca fiind drame. Nu ne simțim bine nici pe măsură ce interacționăm cu cineva și nici după ce interacțiunea s-a încheiat nu ne simțim bine. Din contră, după încheierea interacțiunii, rămânem cu o senzație neplăcută amândoi.
Dacă ne uităm cu atenție la interacțiunile noastre neplăcute, s-ar putea să constatăm că ne-am învârtit într-un cerc alcătui
t din trei roluri: Persecutor, Salvator și Victimă. Ba ne asumam unul din roluri, ba celălalt.
Să luăm un exemplu concret..
Situația concretă, obiectivă: „A” a stabilit ca să se vadă cu „B” la ora 15, în centru. „A” se simte strâmtorat de timp pentru că nu a apucat să își termine treaba. Lasă treaba neterminată și se pornește spre centru, ca să nu întârzie la întâlnire. Odată ajuns acolo, și fiind fix ora 15, „B”, persoana cu care trebuia să se întâlnească nu este prezentă.
„A” intră în rolul de Victimă: Uită, vezi, am lăsat ce făceam ca să fiu aici la timp și omul nu este prezent. Mereu las de la mine și așa sunt răsplătit, nici nu le pasă..
„A” intră în rolul de Persecutor: Da, ce treabă are el ca să mă anunțe că nu va mai veni sau că întârzie?! Halal oameni!..
Apare omul cu care trebuia ca să se întâlnească. Îl salută, fără să zică nimic despre întârzierea sa de 15 minute.
„A” intră în rolul de persecutor: Ai întârziat 15 minute! Nu puteai ca să mă anunți că vei întârzia?
„A” intră în rolul de Victimă: Eu stau aici ca prostul să te aștept, neștiind dacă vei mai veni sau nu.. Mi-am lăsat treaba neterminată ca să nu întârzii… ca să aștept după tine..
„B” intră în rolul de Victimă: Îmi pare rău, nu e vina mea, a întârziat tramvaiul..
„A” intră din nou în rolul de Persecutor: Ar fi trebuit ca să mă suni, să știu că vei întârzia! Un prieten adevărat așa ar face!
„B” intră în rolul de Victimă: Îmi pare rău… Nu se va mai repeta..
„B” intră în rolul de Salvator: Hai, nu mai fi supărat! Fac cinste cu o cafea!
La sfârșitul acestei interacțiuni niciunul din cei doi nu se simte înțeles cu adevărat de celălalt și se așterne o liniște apăsătoare..
Această interacțiune se cheamă joc psihologic și se desfășoară prin rolurile asumate din triunghiul dramei.
Putem vedea că ambii jucători au schimbat diverse roluri. Intrăm în jocul psihologic din poziția noastră favorită, dar apoi „încercăm” și celelalte roluri.
Bun, am văzut ce este un joc psihologic și ce este triunghiul dramatic. Întrebarea care se pune acum este..
Cum ieșim dintr-un joc psihologic? Cum ieșim dintr-un triunghi dramatic?
Și iată-ne ajunși astfel la triunghiul câștigătorilor: Asertiv, Grijuliu și Vulnerabil.
Persoana asertivă cere ceea ce are nevoie și spune „nu” la ceea ce nu dorește. Este flexibilă pentru a-și putea îndeplini nevoile. Nu pedepsește și nu acuză cealaltă persoană.
Persoana grijulie are o dorință reală de a susține pe ceilalți într-o manieră sănătoasă. Are încredere că celălalt are propriile sale răspunsuri, ascultă cu atenție când celălalt vorbește, își exprimă clar granițele și nu face lucruri pe care nu dorește ca să le facă.
Persoana vulnerabilă își folosește gândirea pentru rezolvarea problemelor. Face diverse acțiuni pentru a-și rezolva problemele și își observă cu atenție emoțiile și modul său de gândire pentru a dezvolta conștientizarea.
Așadar, pentru a crește capacitatea noastră de a face față în mod sănătos conflictelor și ca să ieșim din triunghiul dramatic este nevoie ca Persecutorul să devină asertiv, Salvatorul să devină grijuliu, iar Victima să devină vulnerabilă.
Cu alte cuvinte, dacă tindem să ne asumăm rolul de Persecutor, este bine ca să învățăm asertivitatea.
Dacă tindem ca să fim Salvatori, este bine ca să învățăm să ascultăm cu atenție și să dezvoltăm auto-conștientizarea.
Dacă tindem să intrăm în rolul de Victimă, este bine să ne dezvoltăm capacitatea de rezolvare a problemelor și auto-conștientizarea.
Vă (și îmi) doresc spor la treabă!
