Nu banii conteaza, ci cum te porti cu ei

V-ati intrebat vreodata de ce fiecare dintre noi cheltuim banii asa cum ii cheltuim? De ce unii oameni se chinuie sa puna bani deoparte, in timp ce altii ii cheltuie cu usurinta?

De ce pentru unii dintre noi bucuria vine din cresterea soldului de cont iar pentru altii scaderea lui contra unei sesiuni de cumparaturi? Ei bine, exista doua abordari. Prima dintre ele sustine ca relatia noastra cu banii depinde de credintele mostenite si respectiv de educatia financiara primita in familie. Cea de-a doua sustine ca ne nastem economi sau risipitori, mai exact cu un creier inclinat catre una sau cealalta dintre tabere.
Sa incepem cu prima abordare, cea a mostenirii semnificatiilor legate de bani. Ca multe alte lucruri, relatia noastra emotionala cu banii, incepe in copilaria mica. Acolo se afla originea echivalentelor automate pe care le facem in legatura cu aspectele financiare ale existentei. Bani = fericire, bani = rusine sau bani = valoare, toate acestea sunt doar cateva exemple de echivalente primite transgenerational in frageda pruncie. Asta nu ne scuteste ca, odata ajunsi adulti, sa luam decizii cu impact financiar pe baza unor legaturi aflate undeva in bezna mintii noastre inconstiente.

Cum functioneaza? De pilda, am auzit de nenumarate ori afirmatia „eu negociez salarii pentru altii, dar cand vine vorba sa fac asta pentru mine… nu pot”. Incapacitatea de a-mi negocia salariul are la baza echivalenta bani = rusine. Similar, Porche-ul parcat in fata blocului de garsoniere dovedeste echivalenta bani = valoare. Echivalenta bani = fericire explica de ce muncim un an pentru un concediu exotic sau o viata pentru casa ideala. Sa mentionam si educatia financiara primita in familie.

Care educaţie pare că merge mai puţin bine decât se estimează la prima vedere de vreme ce 73% dintre părinţi declară că vorbesc cu odraslele despre cheltuieli versus economii şi doar 61% dintre copii îşi amintesc despre discuţiile cu pricina. În plus, există moştenitori care risipesc averile familiei şi alţii care repară ce au risipit părinţii. Deşi nu explică toate posibilităţile, la ce ajută să conştientizezi semnificaţia pe care o acorzi banilor? Simplu – la achiziţionarea unui comportament financiar responsabil şi matur.

Cea de-a doua abordare susţine că de comportamentul nostru de cumpărare se ocupă o porţiune de creier din emisfera dreaptă numită insula, zonă care se activează atunci când experimentăm ceva neplăcut. Cu cât zona este mai activată, cu atât ai mai multe şanse să încetezi ceea ce făceai. Când vine vorba de cheltuială, au concluzionat studiile, cu cât zona este mai activată, cu atât ai mai multe şanse să te opreşti înainte de golirea cardului. Aşadar, risipitorii sunt mai inclinaţi către recompensa imediată, iar cei care economisesc către amânarea acesteia. Societatea de consum are şi ea o explicaţie ştiinţifică.

Experimentele dovedesc că risipitorii sunt mai des întâlniţi decât cei care economisesc. Carevasăzică, din perspectivă ştiinţifică, nu este un blestem ci o consecinţă a unei structuri nervoase predominante. La ce foloseşte să ştii din ce categorie faci parte? Ambele au parte de riscuri – risipitorii de celebra „sapă de lemn”, iar strângătorii de multe întrebări de forma „ce-ar fi fost dacă”, adică de regrete. Soluţia ideală este, ca de obicei, undeva la mijloc. Şi dacă ştii din ce categorie faci parte şi conştientizezi şi ce ai primit moştenire poţi să aduci un pic de echilibru în relaţia ta cu banii.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *