Adevarul este ca, la birou comunicarea este esentiala pentru productivitate si pentru construirea unor relatii de colegialitate optime.
De asemenea, cu ajutorul ei putem inlatura barierele si putem reduce sau inlatura stresul. Felul in care iti exprimi ideile si gandurile te ajuta sa previi unele conflicte la locul de munca. Mai mult decat atat, comunicarea asertiva te ajuta sa solutionezi anumite probleme create tocmai din lipsa unei comunicari corecte.
Comunicarea eficienta se cladeste prin ascultare, empatie si feedback, dar si prin modalitatea de exprimare aleasa, lucru care porneste, in primul rand, de la inteligenta emotionala.
Iata 10 lucruri esentiale care te vor ajuta in managementul conflictelor la birou si te vor invata sa comunici eficient si sa gestionezi in mod pozitiv stresul la serviciu.
Fii obiectiv
In momentul in care ai o nemultumire sau nu esti de acord cu un anumit lucru, este bine sa dai un exemplu concret, sa te exprimi clar si sa nu ocolesti problema.
Nu intra in discutii contradictorice care nu te privesc
Nu ai de unde sa stii care este motivul acelei discutii si ce-i deranjeaza pe colegii tai. Lasa-i pe ei sa comunice si sa-si rezolve conflictele singuri.
Asculta-i pe ceilalti si empatizeaza cu ei
Este foarte important sa iti dai seama daca ai inteles corect ce ti-au comunicat colegii tai. Lasa-l pe interlocutor sa vorbeasca pana la sfarsit, fara a-l intrerupe. In acest fel, se va simti ascultat si va fi deschis in fata ta pentru ca va sti ca empatizezi cu el.
Daca vrei sa discuti un subiect mai sensibil cu un coleg…
… stabileste cu el o locatie si un timp anume pentru a o face. Aceste lucruri se rezolva in afara programului de munca. Subiectele importante nu se discuta sub audienta tuturor colegilor si nici in cadrul unui birou. Acolo oamenii vin sa munceasca si atentia lor este canalizata asupra altor lucruri.
Pune accentul pe problema in sine, nu pe atitudinea gresita a colegului
Nu cataloga caracterul interlocutorului in functie de alegerea facuta, poate are o zi mai proasta. Incearca sa discuti problema si sa-i spui cum ar putea imbunatati lucrurile fara sa-l ataci.
Incearca sa-ti dai seama daca conflictul vine din lipsa de comunicare
De obicei, oamenii interpreteaza lucrurile in functie de experientele anterioare sau in functie de convingerile proprii, ceea ce este gresit. Daca vrei sa fii inteles sau sa intelegi la randul tau, spune lucrurile cat mai simplu posibil, fara sa lasi loc de interpretari.
Cand ti se cere, ofera-l
De multe ori, unele persoane nu ofera ajutor cand li se cere, motivand ca au si ei lucruri de rezolvat. Insa, atunci cand ajuti pe cineva, de fap te ajuti pe tine. Cand vei avea si tu nevoie de ajutor, sunt sigura ca vei primi ceea ce ai oferit la randul tau.
Evita negativismul
Nimeni nu-si doreste sa lucreze cu cineva care se plange mereu si transmite o energie negativa. Te stoarce de puteri o asemenea atitudine si indeparteaza oamenii din jurul tau.
Nu e vorba numai despre tine
Evita sa vorbesti excesiv numai despre tine, ce ti se intampla tie sau ce faci tu. Sincer? Devine plictisitor si neinteresant. Intereseaza-te de persoana de langa tine, numai in acest fel poti crea relatii sanatoase.
Ofera si cere mereu feedback
Feedback-ul ne da certitudinea ca lucrurile au fost livrate bine si ne ajuta sa intelegem ce putem imbunatati pe viitor.
Pentru a intelege cat de important este sa invatam sa gestionam stresul, va voi prezenta mai jos o cercetare facuta de Ravi Tangri, pe care o gasim in cartea Stress Costs. Stresul este responsabil pentru urmatoarele probleme legate de munca:
- Absenteism: 19%
- Fluctuatie a personalului: 40%
- Incapacitatea de munca pe termen scurt si lung: 30%
- Costuri cu medicamente: 10%
- Numar total al accidentelor de munca: 60%
- Costuri totale privind compensatiile si procesele legate de problema stresului.
Eu, personal, consider ca abilitatea cheie in gestionarea stresului la birou este rabdarea. Sincera sa fiu, inca lucrez la acest lucru. Este important sa astepti sa decurga lucrurile natural. Sa nu astepti sa se intample totul cand vrei tu. Oamenii sunt ocupati la serviciu, sunt irascibili uneori, in alte situatii pot fi si stresati sau suparati. Aceste lucruri sunt normale si este foarte important sa fim calmi si sa empatizam cu cei care ne sunt colegi. In felul acesta putem creste impreuna si putem cladi lucruri impreuna.